”Verba volant, scripta manent!”

Scriețí, băiețí, orice, numai scriețí!”, îndemnul lui Heliade de acum peste 160 de ani, pare a se împlini în aste vremuri. Firește, cu anume diferențe. specifice, cum se bine vede acum, cînd tehnologia umblă bezmetică prin toate fundăturile geografice. Cît de vizionar să fi fost Cărturarul, totuși, nu și-a imaginat cîți scriitori va avea țara.
Pe FB, bloguri, saituri și celelalte ramuri ale socializării IT, se cheamă că ne chemăm scriitori, nu?... Anumiți membri ai Uniunii Scriitorilor din România ne somează să mai și cumpănim ceea ce comitem. Adică ”Verba volant, scripta manent!”, și mare ar fi rușinea, pentru ei și omenire, să ne decreteze cineva ”analfabeți”. Paranteză: (scriitorii cu adeverință, membri ai uniunilor de creație de prin alte țări, n-am auzit să aibă asemenea pretenții față de conaționalii lor). Drept care, tot evocîndu-l pe Ion Heliade Rădulescu, ne-am inspirat și, iată, îndrăznim să scriem și să-i zicem ”foii” noastre CRĂNȚĂNITORI de AMBE SEXE. Ar fi o dovadă că, noi, scriitorii de pe FB, bunăoară, mai și citim, nu numai scriem.
Cu necruțare de noi înșine, vom povesti, prin urmare, despre ceea ce sîntem, despre ceea ce auzim, vedem și, uneori, înțelegem. ”Crănțănim”, adică și gîndim. Vom fi inspiratori?!... Deci, fete și băieți, scrieți. Orice! Însă, grijă la admonestările supușilor domnului Nicolae Manolescu, mai și citiți! Citiți-vă între voi, citiți-i și pe ei!
Iată, deocamdată, ”angajamentul” nostru, al lui Sorin Ovidiu BĂLAN, Viorel COSMA și al subsemnatu
lui,Traian SOCEA

miercuri, 14 iunie 2017

Un om pilduitor,


Mihăiţă PANAINTE


Mihăiţă PANAINTE, alături de învăţăceii săi..
Traian SOCEA
Trecuseră cîţiva anişori din deceniul al optulea, al secolului trecut. În „arealul” copilăriei mele, viaţa avea reguli aparte, sigur. Adică, pe uliţe sau pe drumul principal, populate cu belşug de colb şi bolovani, cei mici îi respectau pe cei mai mari, fie şi cu un an. Nu mai vorbesc de cei mai în vîrstă, cărora trebuia să le dai „Bună ziua!” de la distanţă, altfel mintenaş aflau părinţii, de la care o luai pe coajă sănătos, încît să-ţi intre bine minţile-n cap, să nu mai păcătuieşti.
 Ei bine, datoram respect celor mai mari ca mine şi fireşte, pretindeam, la rîndu-mi, de la cei mai mici. Aşa încît, ca revanşă, monitorizam puştimea din cotună, obligată să mă bage-n seamă cu noua adresare, recent intrată-n vocabular, „nenea Traian!”. Moştenita „ Bună ziua, bădie Neculai sau leliţă Grăpină!”, de pildă, îmi displăcea, părîndu-mi demodată. Recunosc că răposaţilor, de-acum, Neculai şi Grăpina nu le convenea deloc să-i strigi „Nene...!” sau „Tanti...!”. Mulţişori ani le-au trebuit celor din generaţia lor să priceapă că formula asta de adresare nu-i luare-n batjocură.
Aşadar, pretindeam respect. Premeditat, îi pîndeam pe cei mici să-mi umple traista orgoliului, aşteptînd ocazia ca doar eu să fiu cel mai mare, printre ei. Ei bine, între ei, Mihăiţă Panainte. Un pumn de om, care să fi avut vreo 5-6 ani, se evidenţia în gaşcă prin energia cu care se implica în toate jocurile, prin talentul de a impune regulile şi tenacitatea sa inovativă. Cu bunicul său, regretatul Costică Tărcăoanu, eram văr bun, fapt ştiut de Mihăiţă. Pe atunci, asemenea legături erau mult mai responsabile. Prin urmare, eram dator să-l ocrotesc, aşa cum şi eu eram, proporţional, pe ramura neamurilor. Şi o şi făceam, cu simpatie pentru omuleţul „iute ca brînza de 9 lei kilul”, din acele vremuri. Vremuri în care copchilaraia te-mpiedica peste tot, indiferent de anotimp. Vara, explorînd Movila, dealul Roznovanu, lunca şi gîrla Iepii - la chitici, cules de fragi şi multe plante, sau la păzit animalele din gospodăriile părinţilor... Iarna, mai ales la săniuş, pe dealurile şi pe dîmburile din apropiere: „Butură”, „Turnea”, „Biţu” şi „Tărcăoanu”, pe care puştimea se dădea în adevărate convoaie, într-un iureş şi-o hărmălaie de scotea lumea din hibernarea diurnă. Mihăiţă, cap-convoi, indiferent de incidente şi accidente, coordonîndu-i pe Titi Socea, Mihai Turnea, Ţica Ilie, Petrea Pomană ş.a. ...
Anii, fireşte, au trecut. Am plecat la cele şcoli. La aproape fiecare revenire acasă, la intervale de 2-3 ani, Mihăiţă era altul: mai voinicuţ, mai conştient de sine însuşi. La un moment dat, prin anii ’80 şi ceva, îl întîlnesc la căminul cultural din satul Luminiş. Era un fel de custode. Auzisem că a învăţat să cînte la chitară, că şi-a încropit chiar şi o formaţie de muzică uşoară, cu care încînta lumea satului duminica şi la diferite evenimente. Era şi solist vocal. Este şi-n ziua de astăzi o voce minunată. M-am bucurat. Cu invidie prietenoasă, a celui care făcuse şcoala de muzică.
Apoi, mă bucur de prestaţia sa în fruntea formaţiei „Extaz”, pe care a consolidat-o de mulţi-mulţi ani şi e apreciată nu numai în judeţul Neamţ. Prin urmare, e o adevărată încîntare să-i asculţi, pe el şi colegii de formaţie. Profesionişti, cu adevărat, de multă vreme, deci.
De peste 10 ani, Mihăiţă este alături de părintele Lucian Mocănaşu, între fondatorii Ansamblului „Datina străbună” de la Neguleşti. Dirijor, orchestrator, solist vocal, profesor de chitară, de teorie şi solfegii, organizator de spectacole, de evenimente...

Zeci de copii au învăţat arta interpretării cu Mihăiţă, sute de oameni au desluşit norma de conduită socială impusă de el: modestie, bun simţ, altruism, implicare, responsabilitate, solidaritate, voluntariat, BINEMERITARE!

         Astăzi, Mihăiţă PANAINTE împlineşte 50 de ani. Mărturisesc că mi-e pilduitor în multe privinţe. Că sînt onorat de, îndrăznesc, prietenia sa. Cum sînt şi mulţi alţii, de altminteri. E mult, e puţin, pentru un om care şi-a închinat 5 decenii de viaţă familiei, comunităţii, semenilor?!... Apreciaţi dumneavoastră, respectaţi cititori!... 
Mihăiţă, un om, aşa cum şi este..



Cu preţuire şi respect,


LA MULŢI ANI, MIHĂIŢĂ PANAINTE!

Un comentariu:

  1. Ma bucur sa văd apropiate doua talente remarcabile ale satului natal. Unul în arta scrisului celalalt în arta cântecului. Sa va țină Doamne, Doamne tot asa!

    RăspundețiȘtergere