Era iarna anului 1976. Intram pentru prima dată în
Tipografia din Piatra Neamț, condus de minunatul om și profesionist Eugen
Tureschi, pe atunci secretar general de redacție al ziarului „Ceahlăul”. O
clădire atașată celei a redacției, din rațiuni evidente de „ergonomie” a
fluxului ziar – tipografie: Eugen, cu un maldăr de manuscrise sub braț, intră
în sala linotipurilor.
Îl urmez, întîmpinat de un zumzet filtrat de ceva anume, scăldat în miros aparte, străin olfactivului meu. Rămîn fermecat de cum operatorul utilajului, domnul Ceaușu, clapoțează pe tastatura asemănătoare mașinii de scris, mai abitir ca o dactilografă. De cum în caseta din stînga sa curg plăcuțe dreptunghiulare, aburinde de plumb, pe muchia cărora, în relief, sînt încrustate cuvintele de pe manuscrisul fixat pe un dispozitiv asemănător pupitrului pe care un muzician își așează partiturile. Eugen îmi explică principiul de funcționare a linotipului, îmi arată galeria care topește barele de plumb, magazia de litere și, apoi, cum se așează plăcuțele în rînduri, conform schiței de paginare. Înţeleg că mirosul vine de la oxizii emanaţi de topirea plumbului, fapt periculos pentru sănătatea muncitorilor, cu toată ventilaţia din interior şi laptele-antidot ce se acorda.
Parcurgem, apoi, fluxul tipografic, pînă la gura rotativei, de fabricație nemțească, o achiziție nouă, modernă, de mare productivitate. Pe tot lanțul, oameni uimitori: paginatorul Petrică Mechea, calandriștii Lică Roșu, Viorel Miron, zincograful Popică, mașinistul Vasile Costache și alții, la fel, meseriași și oameni prima-ntîi....
Îl urmez, întîmpinat de un zumzet filtrat de ceva anume, scăldat în miros aparte, străin olfactivului meu. Rămîn fermecat de cum operatorul utilajului, domnul Ceaușu, clapoțează pe tastatura asemănătoare mașinii de scris, mai abitir ca o dactilografă. De cum în caseta din stînga sa curg plăcuțe dreptunghiulare, aburinde de plumb, pe muchia cărora, în relief, sînt încrustate cuvintele de pe manuscrisul fixat pe un dispozitiv asemănător pupitrului pe care un muzician își așează partiturile. Eugen îmi explică principiul de funcționare a linotipului, îmi arată galeria care topește barele de plumb, magazia de litere și, apoi, cum se așează plăcuțele în rînduri, conform schiței de paginare. Înţeleg că mirosul vine de la oxizii emanaţi de topirea plumbului, fapt periculos pentru sănătatea muncitorilor, cu toată ventilaţia din interior şi laptele-antidot ce se acorda.
Parcurgem, apoi, fluxul tipografic, pînă la gura rotativei, de fabricație nemțească, o achiziție nouă, modernă, de mare productivitate. Pe tot lanțul, oameni uimitori: paginatorul Petrică Mechea, calandriștii Lică Roșu, Viorel Miron, zincograful Popică, mașinistul Vasile Costache și alții, la fel, meseriași și oameni prima-ntîi....
Ajungem în secția legătorie, unde Victor Adăscăliței ne
conduce la ghilotine. Aici, Florin ( așa cum îl apelau toți prietenii pe Eugen
Tureschi) îmi prezintă un tînăr, abia trecut de adolescență.
Numele lui, Ion ROTARU. Aşa l-am cunoscut pe cel care oricînd
mi-a arătat apreciere și încurajare, în tot parcursul vremii; și cînd a ajuns
maistru și, la fel, director al tipografiei. M-a prețuit și l-am prețuit,
într-o relație sinceră, întemeiată treptat, din obșteasca noastră condiție de
copii săraci, cu mulți frați în bătătura familiei, deprinși din fragedă pruncie
cu munca la cîmp, la vite și, desigur, cu alte îndeletniciri gospodărești.
Ion Rotaru, firește, era prețuit și respectat de toată lumea.
De colegii tipografi, cărora le-a fost
un deosebit coleg și șef, de ziariști, de oameni de cultură, de șefii de la
propaganda județului. Avea, și are, un fel anume de a fi. Care impresiona și
cucerea prin simplitate și sinceritate, prin solidaritatea și generozitatea
arătate mai ales celor aflați în dificultate. Săritor să ajute, cu precădere,
pe cei obidiți, de vremuri sau/și de șefi. Un om curajos, inovativ și
gospodăros, cu soluții pentru oricare dintre problemele ivite lui, altora. O
conduită aparte, potențată de un umor sănătos, pe măsura optimismului și
vigorii omului de la munte.
Primar de Piatra
Neamț, două mandate
Imediat după revoluție, prin ianuarie, Ion Rotaru, director
al Tipografiei Piatra Neamț, a înființat ziarul „Acțiunea”, a tipărit o
sumedenie de cărți, interzise înainte, periodice, reviste, rotativa mergînd
flux-continuu. Apoi, în 1996, a candidat la Primăria municipiului Piatra Neamț,
„stimulat” de atitudinea triumfalistă a primarului de atunci.
Ei bine, în iunie, a cîștigat funcția de primar, începînd o adevărată reformă pentru administrația locală, înființînd, în premieră națională, societăți ale consiliului local, care să gestioneze problemele orașului. A reușit, de la el inspirîndu-se și alți primari, ai unor mari orașe din țară. În această iarnă, iată, se fac 20 de ani de viață a respectivelor firme, la care, mai apoi, s-au dedulcit multe personaje anturate politic.
Ei bine, în iunie, a cîștigat funcția de primar, începînd o adevărată reformă pentru administrația locală, înființînd, în premieră națională, societăți ale consiliului local, care să gestioneze problemele orașului. A reușit, de la el inspirîndu-se și alți primari, ai unor mari orașe din țară. În această iarnă, iată, se fac 20 de ani de viață a respectivelor firme, la care, mai apoi, s-au dedulcit multe personaje anturate politic.
Ion Rotaru a cîștigat și al doilea mandat(2000 – 2004), tot
datorită conduitei sale, a celui care n-a uitat de unde a plecat. A celui care,
la birou sau pe stradă, era mereu la dispoziția oamenilor, ajutîndu-i fără
discriminare, inclusiv cu bani, din propriul buzunar.
În 2004, a candidat iar. Devenise și președinte interimar al
PSD-ului județean. În primul tur, l-a bătut pe Pinalti la o diferență de cîteva
mii de voturi. În turul II, însă, a pierdut. A cîștigat Gheorghe Ștefan, la
puține voturi. A pierdut „grație” unor colegi de partid, care făcuseră blatul
cu priceputul Pinalti. Nu le dau numele, însă Ion Rotaru aflase și îi știa.
Trădătorii lui l-au trădat și pe Pinalti, mai apoi, cu toate sinecurile pe care
„11 metri” li le-a oferit, pentru unele aflîndu-se astăzi în pușcărie.
Atenție, prieteni! Rotaru l-a avertizat pe Pinalti asupra a
ce-o să pățească, imediat după alegeri, în direct, într-o emisiune cu mine. Din
păcate, așa s-a întîmplat. Vom vedea dacă și noul primar, Dragoș Chitic, va
avea asemenea „baftă”...
Prin urmare, pierzînd Primăria, Ion Rotaru ar fi trebuit să
devină președinte al Consiliului Județean Neamț, în urma rezultatelor obținute
de PSD, organizație condusă de el în regim interimar(cel mai mare număr de
consilieri județeni din istoria PSD Neamț). Adrian Năstase, însă, influențat de
colegii-trădătorii, nu l-a vrut. Astfel, Nea Ion a ajuns director de dezvoltare
la Compania județeană Apaserv, pe care, ca primar, tocmai o înzestrase cu un program
de modernizare de vreo 30 milioane de euro. N-a stat mult în funcție, din
pricină de...„colegi”. A plecat și s-a dedicat afacerilor.
În 2008, Ion Rotaru a
candidat pentru funcția de primar al comunei sale natale, Alexandru cel Bun. A
cîștigat, de bună seamă, și iată-l primar la al treilea mandat. Ei bine,
spiritul său de adevărat gospodar a trimfat ACASĂ. Școala, infrastructura
rutieră, de apă și canal, Sanatoriul Bisericani, viața oamenilor au fost
reperele preocupărilor sale. Realizările sale fiind cu proporții de unicat în
județul Neamț, unele chiar la nivel național. Aqua Park Blue Eden e un exemplu
de parteneriat între o comunitate rurală și investitori.
Artizan, tot Ion Rotaru. Omul care muncește și acasă( crește animale, îndeletnicirea din copilărie), și pentru comunitate, cu o energie aparte, dată hotărît doar de mineralitatea și fiorul locului care l-a născut. E omul care a biruit și biruie, însuflețit de mai binele-meritat de concetățenii săi. Alexandru cel Bun e așezarea cu cele mai multe pensiuni și hoteluri ( sute!) din Neamț și din țară. E așezarea care, prin proiecte europene și guvernamentale, a beneficiat de milioane și milioane de euro, care, prin chibzuirea bugetului local, arată uimitor și inspirator. Meritul, al lui Ion Rotaru și al echipei sale!...
Artizan, tot Ion Rotaru. Omul care muncește și acasă( crește animale, îndeletnicirea din copilărie), și pentru comunitate, cu o energie aparte, dată hotărît doar de mineralitatea și fiorul locului care l-a născut. E omul care a biruit și biruie, însuflețit de mai binele-meritat de concetățenii săi. Alexandru cel Bun e așezarea cu cele mai multe pensiuni și hoteluri ( sute!) din Neamț și din țară. E așezarea care, prin proiecte europene și guvernamentale, a beneficiat de milioane și milioane de euro, care, prin chibzuirea bugetului local, arată uimitor și inspirator. Meritul, al lui Ion Rotaru și al echipei sale!...
La împlinirea a 65 de ani, celui care a dovedit mereu că ARE
SÎNGE ÎN INSTALAȚIE, cele mai curate și frumoase urări: deplină sănătate,
meritate împliniri!
LA MULȚI ANI, ION ROTARU!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu