Traian
SOCEA
 |
| www.fisela.ro |
Din 2012, sezoanele care au urmat( mai puţin 2016, în
care-am abandonat din motive de...” cervical”), pe albia Bistriţei s-au format,
în urma viiturilor de mai-ani, nişte ştioalne adînci de vreun metru şi chiar mai mult în anumite
porţiuni, late de 10-15-20 metri, şi considerabil de lungi. Ideale pentru
pescuit, căci rîul intra cu viteză din amonte, dezvoltînd curenţi care se
calmau după puţini metri, răsfirîndu-se molcolm în volumul de mii şi mii de
metri cubi masă de apă acumulaţi, în care creştea destulă hrană, plancton,
fito şi zoo, ce asigura lanţul trofic într-un mediu tare prielnic înmulţirii populaţiei piscicole. Şi da, în ultimii ani, pe Bistriţa s-a prins păstrăv(
chiar şi eu, curcubeu, o singură dată), clean, scobar, ştiucă, caras, biban,
roşioară, oblete-şui, mreană, boiştean, porcan, moină, crap( inclusiv eu, două
bucăţi la vre 700 grame, martor fiind colegul şi prietenul Daniel Muraru).
Bineînţeles că din mediul de viaţă al peştimii, pescarii-pescari ştiau ce să
culeagă, mă refer la tot felul de larve, lipitori, broscuţe şi viermi, pitiţi
pe sub pietrele de lîngă mal sau în tăurile lăturalnice. Cu astea, funcţie de
sezon, momeau şi mai de fiecare dată prindeau exemplare frumoase, la care
rîvnea restul pescărimii, inclusiv eu, care n-aveam ştiinţa căutării acestor
delicatesuri cu succes garantat, indiferent de cum se intersectau astrele
deasupra noastră. Aşadar, poposeam doar la cîteva ştioalne cărora începusem să
le cunosc meandrele subacavatice, dar deja ştiam că, dacă nu trage într-un loc,
nici în celelate nu va fi succes. Şi totuşi, o luam de-a zburda şi înspre
Piatra, şi în aval de podul de la Roznov, ori de gura companionilor, ori
obligat de... „încercarea moarte n-are!”
Prin urmare, ajunsesem la performanţa de a conta şi eu
pe gîrlă, dibuind frumoase exemplare de clean, la care, chipurile,
mă...„specializasem”. Mărturisesc că norocul era decisiv, Dumnezeu
răsplătindu-mă pentru că reţineam în juvelnic doar exemplarele de peste 25 de
centimetri, pe care, la sfîrşitul zilei, dacă erau mai puţine de 10, le
eliberam, spre mirarea multor pescuitori, care nu cruţau nici un chitic.
Carevasăzică, dobîndisem oarece faimă, deşi pescar-pescar, precum sînt destui
pe Bistriţa, nu mă aflu şi nici nu voi deveni, sincer. Aşa că, la slujbă şi-n
alte civile anturaje, plictiseam colegii cu recentele mele aventuri pescăreşti,
gonflate pe alocuri, căci, conţineţi şi dumneavoastră, întruneam două calităţi:
şi ziarist, şi pescar. Sau invers. Introduceam atîta dramatism în poveştile
mele, încît, uneori, îi emoţionam chiar şi pe necredincioşii mei ascultători,
în pofida faptului că unii mă îndemnau tovărăşeşte: „ Mai scurtează, c-o să
creadă cineva c-ai prins vreun rechin, nicidecum un amărît de clean. Minciunile
astea cui le-ai mai livrat?!...”. Îi drept, asemenea admonestări îmi risipeau
exaltarea, realizînd că, în iureşul povestirilor, lungimea braţelor nu-mi mai
ajungea, ba eram tentat să-mi folosesc chiar şi picioarele, ca unitate de
măsură, de comparaţie şi sugestie...
Prieteni, cele mai frumoase, şi fructuoase!, expediţii
pe rîul Bistriţa erau cele la care purcedeam împreună cu finul Vasilică Ilie.
Degajă omul ăsta o energie pozitivă, care-i încarcă şi umanizează chiar şi pe
cei întrerupţi de la ţîţă, înţărcaţi înainte de vreme...Şi, am observat, acolo
unde se aşeza el, se aduna şi peştimea. Şi peştimea, dar şi pescărimea, căci nu
puţini tupeişti aruncau undiţa peste el, fapt care de cele mai multe ori îl
enerva, chiar dacă în situaţie se afla şi prietenul nostru, dragul Grigore
Gâză...
Pescăreală cu prietenul Daniel Muraru...
 |
| www.fisela.ro |
Apoi, mai mare dragul să te afli pe gîrlă cu Daniel
Muraru şi Bogdan Alexandrescu, colegi şi prieteni. Amîndoi, stîrniţi de patima
pescărelilor mele, hotărăsc să abandoneze arealul lor din jurul Pietrei, şi să
descindă în zona - garantată!... - Roznov. Prima „victimă” - Daniel Murau.
Ştiam că merge la ştiucă pe Bîtca, la plătică pe Lacul Bicaz, la mreană pe
Cracău, cu rezultate mulţumitoare. Dar, totdeauna reţinut şi lipsit de talentul
flecărelii cum îl ştie toată lumea, mă gîndeam
că Daniel îmi va da lecţii. Aşa că, într-o dimineaţă de sîmbătă, îl
întîmpin şi, cu măsurat aplomb, îi prezint ştioalna cu hachiţele sale, după
care ne dedăm trebii. După ce mă instalez, trimit o privire-spion înspre
Daniel, care alesese un loc mai la deal cu vreo 15 metri de mine. Nu-mi vine a
crede... În mîini ţinea un ciomag numai bun de dat în cap, la crap, pe iaz...
Nu mă rabdă inima şi mă duc să-l inspectez. Doamne, dezastrul continua cu firul
de linie, cu pluta şi montura... Atunci, ca un magistru, încep să-l
blagoslovesc şi, fireşte, să-i fac scula acatării, cu rezerve din dotata mea
trusă. Ei bine, acea zi, faţă de calitatea echipamentelor sale, a fost una de
succes. Colegul meu a prins cîţiva cleni, fapt care l-a entuziasmat foarte. Cu
ce i-am mai dat din juvelnicul meu, a putut nevastă-sa, Natalia, să facă şi-un
borş, şi-o saramurică. Bineînţeles că l-am expediat la Marius-ghidul pescarilor
să cumpere vargă, mulinetă, fir, plute, plumbi şi cîrlige ş.a. la standardele
pescuitului nostru silenţios. Aşa a şi făcut, cu o disciplină inginerească şi cu
ambiţia de a reprezenta stindardul exemplului. Daniel n-a devenit pescar-pescar, dar,
fiind mai tînăr decît mine, are vreme să m-ajungă.
Bogdan Alexandrescu, dotatu-n toate
cele...
 |
| www.ghid-clean.ro |
Bogdan Alexandrescu, alt minunat coleg şi prieten, e
sofisticat nevoie mare. E pietrean get-beget, dintr-o familie de intelectuali.
În viaţa civilă e tare la locul lui, suav ca o garofiţă, însă la pescăreală
parcă uită de sine. Nici Raluca, frumoasa lui nevastă, în faţa căreia nu vîşcă
decît la Paşti - în anii cu soţ, şi la Crăciun - în cei fără, nu-l poate
struni, cînd vine vorba de pescuit.
Bogdan, cu alţi prieteni-orăşeni, hălăduia şi el pe Lacul Bîtca Doamnei,
pe la Pîngăraţi şi Agrîrcia, pe la barajul Reconstrucţia sau în zona Vînători. Prin
urmare, descinde şi Alexandrescu pe moşia mea pescărească, echipat cu cele mai
drăcoase unelte. Mă uit la ele cu jiind, încercînd să-mi dau seama cam cît a
cheltuit fără ştirea Ralucăi. Aşadar, în caz că-mi produce vreo nefăcută, îl am
la mînă. Îl pîrăsc lu’ nevastă-sa la care stă, fără cruţare. Bogdan scrutează
senioral cursul apei, îşi aranjează o lansetă spinnig de vreo 3 metri şi o
undiţă de vreo 5 metri, amîndouă furînd admiraţia şi unui nepescar. Trag cu
ochiul şi transpir de invidie. Tacticos,
pleacă-n turneu cu spinningul înspre Săvineşti, depărtîndu-se la vreun
kilometru de mine. Nefiind deloc meşter la linguriţă şi alte asemenea
accesorii, n-am niciun fel de complex. Se-ntoarce umil după vreun ceas, fără
nimic în juvelnicul prins şmechereşte la cingătoare. Eu, deja luasem 2 cleni de
vreo 30 de centimetri.
-
La ce trage, dom’ Traian?...
-
La boabă, Bogdane, şi-i arăt cutia de bonduelle
aşezată la vedere, pe acareturile mele de pescuit.
Bogdan îngaimă ceva despre turbiditatea apei şi
se-ndreaptă către propriul atelier, la vreo 15 paşi la vale de mine. Desface
undiţa sa de vreo 5 metri şi de pînă-n 300 de grame. O încarcă cu momeală şi,
precaut, lansează la buza şforului, ţinînd firul întins, tocmai ca forfacul să
joace provocator pe fundul apei. După vreo douăzeci de minute, îl zăresc
aplecat lîngă gentoiul său pescăresc. Îmi zic că schimbă momeala. Da de unde,
trec alte 10 minute, şi tot trebăluia la undiţă. Mă apropii şi văd că prietenul
meu rupsese montura. Degetele-i umblă ca unui profesionist, ceea ce e de bine.
De rău e că şi firul de linie, şi cel de forfac, şi cîrligul sînt
supradimensionate. Îi aduc eu o plută de 1,5 grame, după care echilibrăm
întreaga treabă. Avea Bogdan şi fir de 0,14 pentru linie, şi de 0,10 pentru
forfac, şi cîrlige acătării, de firmă... Îi pun momeală în cîrlig şi-l îndemn
să dea bice. Geaba, Bogdănosu încă nu era familiarizat cu pretenţiosul pescuit
la clean, pentru care pusesem momeală şi, evident, nădisem din vreme. Pînă
seara, pescarul-orăşean n-a reuşit vreo captură. Observ că, resemnat, începe
să-şi strîngă calabalîcul. Se apropie de mine şi, după cîteva minute, timp în
care eu am mai săltat un clenălău, Alexandrescu mă avertizează că pleacă...
-
Gata, Bogdane, ai prins ceva?!...
-
Încărcat de lehamite, Bogdănosu comite gestul cela
indecent, al balansării antebraţului drept, de la cot, ajutat de cealaltă mînă.
Anume că a prins o p..ă...
-
Bravo, tinere!... Ai de-un borş, îi servesc eu replica
patentată de prietenul Dodi Apetrei, în împrejurări similare.
Mentă frecată, ingredient garantat...
De bună seamă, am deşertat capturile din juvelnicul
meu într-al său, somîndu-l să declare acasă că peştimea dodoloaţă e opera sa,
pe de-a-ntregul. Asemenea episoade s-au mai petrecut, însă „parţial color”,
căci prietenul meu şi-a dat drumul, făcîndu-mi concurenţă, chiar.
 |
| www.pescuitfeler.ro |
Într-o frumoasă duminică, Bogdan poposeşte pe gîrlă
însoţit de nişte amici de-ai săi, pescari-orăşeni. A fost o zi fastă pentru
mine. Faptul i-a incitat pe musafiri, care începuseră să mă pîndească. Adică să
vadă cu ce nădesc şi, mai ales, ce pun în cîrlig. Bineînţeles, că nada o ţineam
la vedere. Oricine se apropia de mine o vedea nestingherit. Momeala, însă, o
ţineam dosită, doar era secretul meu. La un moment dat, unul dintre amicii lui
Bogdan se-aşează lîngă mine şi vede că boabele din cutie dau înspre verde.
Curios, omul mă întreabă de reţetă. Îi explic că peste ele am turnat „extract
de mentă” şi-i arăt, în apropiere, o movilă de plante menta broaştei zdrobită.
Mai mult, îl lămuresc că de aia trage peştele la mine, pentru că folosesc ca
ingredient menta broaştei, pe care o culeg din apă, de lîngă mal, şi o frec pînă iasă
mustul din ea. Evident, că i-am mai zis tînărului că peştimea se hrăneşte cu
ceea ce-i oferă ecosistemul, că...şi insist:
-
Stimatule, cînd dai cu boabe, freacă un mănunchi de
menta broaştei şi toarnă sucul peste un sfert din grăunţele din cutie. Le laşi
să-l absoarbă vreme de 30 de minte. Asta, după ce, în prealabil, ai desfăcut
cutia cu grăunţe, scurgi tot lichidul din ea şi o laşi să se zvînte preţ de 4-5
ore. Apoi, peste conţinut, pui 2 linguri de miere de albine, şi laşi cutia o săptămînă,
într-un loc ferit de soare. După asta, bagi cutia în frigider, unde o ţii tot o
săptămînă. Pe malul gîrlei ajuns, extragi un sfert din grăunţe, le pui în altă
cutiuţă şi le condimentezi cu suc de mentă proaspăt frecată. Deci, asta-i reţeta...
Restul boabelor din cutie îl foloseşti ca nadă...
Mulţumit că i-am divulgat secretul, tînărul
pescar-orăşean m-a lăsat baltă, zbughind-o la recoltat menta broaştei. N-am
aflat cîtă o fi frecat şi cu ce rezultate, pentru că, între timp, Bogdănosu m-a
pîrît lumii că frec menta pe gîrlă şi de aia prind peşte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu