„To fish or not to fish”, vremea pescărelii nu trece...(III)

Traian SOCEA

wildlife.ro,  natură şi numai aventură...

 Pe legendara Bistriţă Aurie...

              Rîul Bistriţa, prieteni, izvorăşte din Munţii Rodnei şi parcurge 288 de km pînă la vărsare, în Siret, la Galbeni, judeţul Bacău, după ce traversează Maramureşul, Suceava şi Neamţul. Rămîne un rîu de legendă, cîntat în creaţia populară şi literară, care a însemnat şi înseamnă viaţă pentru milioane de oameni, din veacul veacurilor.

             A pescui pe o apă curgătoare, de munte, nu-i chiar la îndemîna oricui. Înafară de scule, momeli şi nade, e nevoie de tehnică, de ştiinţa de căuta peştele în locuri anume, funcţie de anotimp, de manifestările astrale şi cîte altele. Prin urmare, am dăruit echipamentele pentru crap la prieteni, asociind pescăreasca urare: „ C...t în juvelnic!”, ceea ce însemna că le dau din toată inima şi cu dorinţa de a avea oricînd „fir întins”, căci baftă, succes, noroc sau spor la peşte sînt sintagme interzise de cutuma pescărească.

 Merg cu finul Vasilică la Piatra Neamţ, la magazinul ghidului de pescari Marius, care mă dotează cu două beţe silenţioase, alăturîndu-le toate cele trebuincioase, prevăzute de regulament, după care poposim la AJVPS, de unde  achiziţionăm cîte una bucată permis de pescuit pentru zona Bistriţa- Roznov. Triumfal, garăm pe malul drept al rîului, în aval de podul care-l traversează înspre Roznov. Frumos peisaj, imaş comunal verde, parfumat de sumedenie de flori şi plante sălbatice, susur de apă cristalină, ochi şi urechi numai pentru prada din gîrlă. Însăilăm noi ceva montură, dăm adîncime la plută şi azvîrlim. Vasilică şi-a ales un ochi la baza uneia dintre pilele podului, în care curenţii învîrteau apa în cerc, nefugărind pluta pe coclauri.

             Eu dau mai la vale cu vreo 20 de metri, înspre şfor, în larg. Pluta e fugărită de curenţii apei, iar eu, în loc s-o strunesc de pe locul în care mă proţăpisem, dînd fir de pe mulinetă, merg după ea, pînă aproape să-l calc în picioare pe vecinul-pescar, aşezat gospodăreşte, la vreo 15 metri în jos de mine. Realizez că deranjez, şi mă-ntorc la locul meu. Sigur, aproape imediat, pescărimea de pe gîrlă a remarcat neîndemînarea mea, privindu-mă cu indulgenţă sau dispreţ, chiar. Şi zile faste n-am avut multă vreme. Cum să am, cînd alţi pescari prindeau ditamai clenii sau scobarii, iar eu cîte o biată mrenuţă sau un pricăjit de boiştean, milostivi săracii cu nefericitul de mine. Vasile se specializase, între timp. Prindea la şui, pe bandă rulantă, şi-l admiram de la distanţă. La fel şi pe pescarii mai apropiaţi, care făceau şi mare tam-tam cînd scoteau din apă cîte o bucată mai dolofană.

judsuceava.ro, Bistriţa Aurie

Deznădăjduit, m-aşez pe iarba de pe mal şi-i pîndesc pe pescarii din stînga şi din dreapta. Să văd cum aruncă, cînd, cum şi cu ce nădesc. Ce momeli bagă-n cîrlig nu reuşesc să văd, pentru că fiecare le ţine ascunse într-o gentuţă. E secretul fiecăruia, doar. Unii sînt în vîrstă, alţii mai puţin, dar se vede de la o poştă că-s pescari-pescari, după cum aruncă, după cum ţin pluta la întins, după cum smucesc firul, să stîrnească interesul peştimii. Da, sînt îndemînatici, chestie pe care eu n-aveam cum s-o capăt, după ani şi ani de pescuit la iazuri. Stau ca prostul, cu fundul pe iarbă, şi pîndesc. Fur cît pot, cu coada ochiului. Unii mă roagă de cîte o ţigară ş-apoi îmi dau sfaturi. Mult mai tîrziu, mi-am dat seama că rîdeau de mine. Mare domn mi s-a-nfăţişat Cozmin Gâză. Mare, elegant pescar. Altruist şi săritor. Un prieten. Mi-a arătat cum se fac monturile, cum se nădeşte, ce momeli să folosesc, pentru fiecare specie în parte. Apoi, cum trage cleanul şi cum scobarul. Unde se prinde mreana şi unde roşioara sau carasul. La fel, domn a fost şi nenea Jan Horea. Omul ăsta chiar s-a născut să fie pescar. Şi iarnă şi vară, şi primăvară şi toamnă e la pescuit. Cînd e prohibiţie pe Bistriţa, merge la iazurile particulare şi tot n-are astîmpăr. Carevasăzică, încet-încet, am deprins şi eu treburile, începînd să agăţ cîte un clean la 300-400-500 de grame. Mare performanţă.

        Eram pe drumul cel bun, aşadar, cînd, în al doilea sezon, se-ntoarce din Italia, de la muncă, Cristin, finul lui Vasilică Ilie-finul meu. Pescar-pescar şi el... Îl văzusem pozat la gazeta de onoare a unui lac de pe lîngă Roma. Cîştigase marele trofeu, deci. Ni se alăturase. Avea scule faine şi defila semeţ cu ele. L-am poreclit Obama, din pricina tenului său măsliniu, transmis ereditar. Aşa i-a rămas. Ce băiat fain şi îndemînos Cristin-Obama al nostru...

Obama şi pescuitul cu pastile. Roşii...

            Tustrei o luam în amonte de pod, înspre Piatra Neamţ, la „stîlp”, la „căulă” , la „7 metri” sau la „Cut” – ştioalne celebre pentru capturile prinse de pescarii cu vechime, şi unde, mai ales Cristin-Obama, dădea mai mereu lovitura. Mergeam şi în aval, înspre Zăneşti, încercînd „la canal” sau „ la Mararu”, ştioalne la fel de întinse şi de adînci, unde Nea Lăcustă, Nea Rotaraşu şi Nenea Jan erau mai întodeauna voievozii capturilor.

 ’Ţi-era mai mare dragul să-i priveşti, cît de calmi şi îndemînatici se arătau, cum se luptau cu peştele, dîndu-le întotdeauna o şansă. Rar i-am auzit să înjure cînd ratau vreun peşte, ceea ce, am înţeles, făcea parte din conduita adevăraţilor pescari... 

În schimb, îi trimiteau la toate originile pe proprietarii de balastiere care spălau agregatele minerale, iar mîlul îl deversau în Bistriţa, tulburînd verzuliul-smarald al apei. Şi, da!, de la Piatra Neamţ la vale erau, şi sînt!, sumedenie de balastiere, aproape toate fiind ale unor politicieni. Apoi, cei de la staţia de epurare pietreană mult au mai fost „blagosloviţi”, pentru că, pe furiş, deversau în rîu mizerie, otravă ce ucidea peştimea, şi care rămînea, la retragerea apei, pe maluri cu miile, mai cu seamă puietul. Dar, în pofida sesizărilor, reclamaţiilor sau filmărilor de la faţa locului, credeţi că s-a înduioşat cineva?!...

Aiurea, nişte răspunsuri birocratice, şchioape, livrate de nişte şmecheri proptiţi politic la conducerea autorităţilor de protecţie a mediului sau de gospodărire a apei...Toate aste nenorocieri, într-un rîu – Bistriţa – ce-a început să-şi redobîndească viaţa mai ales după închiderea fabricii Reconstrucţia din Piatra Neamţ, care, cîteva decenii înainte de 1990, a poluat nestingherit, criminal, întreg tronsonul, pînă la vărsarea în Siret.

           Încet-încet, preieteni, deprinsesem îndemînarea şi celelalte trebuincioase pentru a conta cît de cît în lumea pescărească de pe rîu. Scule, prin urmare, aveam dintre cele mai bune. Aşa că trebuia lucrat la tehnica nădirii şi momirii. De prin reviste, de pe net, de la unii de la alţii, am încropit propriile reţete. Aşa că, după vreo doi-trei ani de ucenicie, reuşeam şi eu capturi, la comparaţie ce veteranii gîrlei, încît unii se-ntrebau „cu ce dă ziaristul?!” Ei, era secretul meu, pe care-l ştia doar finul Vasile Ilie.

 Omul ăsta are un simţ al umorului dat naibii. În viaţa civilă, dar şi în cea pescărească. E o mare plăcere să te afli în preajma lui, oricărei situaţii ivite trebuie să-i găsească el un cîrlig, să tansforme clipa fadă într-una comică, generatoare de bună dispoziţie, dar şi de luare-aminte. Într-atît talent şi tact are încît nimeni nu se poate supăra pe el, ba dimpotrivă, îi caută compania, stîrnindu-l cu fel şi fel de înghionteli amicale.

wildlife.ro, clenuţ la linguriţă

            Bunăoară, într-o frumoasă zi a lui septembrie 2012, parchez pe malul drept al Bistriţei, în aval de pod, la vreo 50 de metri. Înainte, trecusem prin piaţa centrală agroalimentară din Piatra, de unde cumpărasem vreo 3 kg de cătină roşie, pe care „nevasta care stă la mine” s-o pună la macerat, în miere de albine. Citisem pe net cum că cleanul mănîncă şi aşa ceva, ca de altfel şi alte fructe căzute în apă din arbuştii crescuţi ici-colo, pe maluri. Aşa că, obişnuit să încerc aproape orice, pun într-o caserolă cam 200 de grame, şi ca momeală, şi pentru nădire. Pe la 5, apare şi finul Vasile în golfuţul său, împreună cu propriul fin, Cristin-Obama. În maşină, Vasile ţinea nişte pastile roşii, pentru gută. Cristin le observă şi-l întreabă pe naş’su cei cu ele.

-       Lasă-le acolo, că-s ale lui naşu’ Traian, îl lămureşte Vasilică.

-       Da’ ce are, pentru ce le foloseşte?!..

-       Dă la peşte cu ele. Nu ştii că naşu’ are tot felul de secrete?... Ia mîna de-acolo!...

-       Da iau şi eu numai două, să încerc...

Finul. Vasilică Ilie, an de graţie 2017

Vasile l-a lăsat şi, la coborîrea din maşină, mintenaş vine la mine şi-mi relatează tărăşenia. Îi arăt boabele de cătină, bag una în cîrlig şi azvîrl o mînă-nadă în apă, puţin mai la deal de locul în care îmi desfăşurasem hondrobeiele, lăsînd caserola la vedere, pe geanta mea pescărească. Obama, plantat la vreo 10 metri la deal de mine, mă pîndea, fapt pe care-l şi vedeam, cu şfichiul ochiului stîng. Norocul face să şi înţep un clenuţ cît palma, treabă care-l convinge că am prins la bulina roşie, de catină habar neavînd.

           La un anumit moment, Vasile, care-l pîndea şi el pe fin’su, vine la mine şi-mi spune să-i dau din trusă un burghiu cu care găuream peleţii sau boiliesurile, căci Cristin-Obama a rupt cîrligul, încercînd să bage pastila. Nici cu sfredelul meu n-a reuşit nimic, era prea gros ca pastila să nu se sfărîme. Aşa că, subtil, am revenit la momelile mele secrete şi, pînă seara, am adunat în juvelnic mulţi cleni, căci trebuie să vă spun – chestie ştiută pe baltă – regula pentru mine era să nu reţin în juvelnic exemplarele mai mici decît lungul palmei, şi cu niciun chip mai puţin de 10 bucăţi. Ei bine, Cristin-Obama, locuia în Roznov, „la vile”, vecin c-un alt prieten al nostru, stomatologul Valentin. La cîteva zile după episodul cu pastilele, opresc la Primăria Roznov, pentru nu’ş ce probleme. Îl întîlnesc pe ifronsitul Ghiţă Mazilu, şi el pescar „cu adeverinţă”, care mă şi-ntreabă:

-       Dom’ Traian, am auzit că tragi tare la pastile. Spune-mi şi mie de care, că Obama n-a vrut...

-       Cu tetraciclină, nea Ghiţă...

M-am lămurit, Cristin-Obama le-a spus multor pescari secretul meu cu pastilele. „Secret” care fusese preparat de finul meu Vasile, de fapt. „Secret” pe care, după vreo săptămînă, l-am divulgat public, înainte de a se goli farmaciile şi a da guta-n peştime...

Ciocăneştibucovina.eu, pe Bistriţa

Nota Bene: Cristin-Obama este, de aproape 2 ani, în Italia, unde s-a-ntors împreună cu familia. Am veşti că şi munceşte, nu numai pescăreşte. Mai mult, este şi dealer la un lanţ de farmacii. Vinde pastile roşii, tetraciclină şi pentru gută, la pescărimea autohtonă...