Doamne, ce mai așteptam seara de 23 decembrie, când umblam cu neața! … Ne adunam, polog, în chiler, pe jos, tolăniți pe rogojină. Tata intra cu o târnă plină cu paie cu care înfunda sobele oarbe.
Toropiți de căldură, nerăbdători, așteptam să se însereze și să dăm semnalul de plecare cu neața. Ne pregătisem traistele încă de cu toamnă, acum le reparam găicile și le mai și peticeam. Încălțările, bocanci sau cizme cumpărate de pe tejgheaua lui nea Ion Țifescu stăteau aliniate în fața hornului pentru a mai primi puțină căldură înainte de a lua în picioare munții de zăpadă de afară. La difuzorul fixat într-un cui, sus, pe peretele dinspre răsărit, în dreapta blidarului, tanti Firica lu` Bogzeanu, operatoare la stația de radio-amplificare amplasată în casa lui nea Ion Ciupitu, croitor de vază în sat, anunța, în transmisiune directă, un incitant program artistic susținut de elevii de la gimnaziu. Ciuleam urechile în așteptarea lui nenea Mitică, fratele mai mare, care pregătise o poezie patriotică : “De vrei să dai partidului ce-ți cere, / Tu, țara ta s-o aperi cu putere” - răzbătea glasul lui ferm, răspicat, cu intonația unui actor în devenire la care noi, ascultătorii rămâneam muți.
Tocmai atunci intra pe ușă mama Săndica, cu un lighean-ochi cu gogoși calde și pufoase și căruia noi deja începusem să-i dăm roată. „Dumnezica mami voastre, ne lua la rost mămica, unde plecați voi, așa, pe vremea asta. Nu vedeți ce-i afară, zăpada e cât casa, la colț, la Vapor e cât movila de la Gineral, iar Crivățul de pe Jughinești vă îngheață și nucile în traiste. Mai bine stați aci la căldură, vă mai aduc și câte o gutuie din iarba din pod de la grajd și vă liniștiți. Unde ieșiți voi pe ghifornița asta?”.
Ca un făcut, tocmai atunci intra pe ușă Dorina, sora mai mică a lui Costel și Ionel a mamei Măndica, înfofolită de n-o recunoșteai, albă de zăpadă din cap până-n picioare, tânguindu-se. “Și tu, o luă mămica în primire, dojenind-o, de-o juma` de zi te rogi cu ceru` și pământu` de băieți să te ia cu neața, și tot nu te lași. Cine-a mai văzut fată să plece noaptea pe urgia asta pe ulițe pentru o nucă? Mai bine te-ai duce la bunică-ta Marghioala s-o ajuți să termine de zdrobit grâul în chiuă, pentru poalele maicii domnului, de mâine, sau să scoată de la groapă prunele de la lojniță”. “Daaa, se apăra Dorina, cu sughiț în glas, ce știi matale, bre, ța`Săndică, da` toată vara n-am mers cu ei la Malu negru și la pădure, da` n-am jucat cu ei omu`, ogoiul și “mutai șanțu” pe uliță, da` n-am făcut și eu echipă cu ei la volei în curtea școlii, atuncea eram bună, nu?,- acum de ce mă dau înapoi? Merg și eu, io-ti-așa!”. Ca s-o convingă pe deplin pe mămica, Dorina ar fi fost în stare, ca argument suprem, să-i destăinuie și cum a sărit ea gardul, împreună cu noi, cei de pe rogojină, dând iama în caisele lui moș Florea Giubac.
Eu zic că eram de-o ceată bună. Nelu a lu nenea Petrea, Neculai a lu nea Onu, Neculai și Tudorel ai noștri, Ionel și Viorel ai lui tanti Caterina, Mitică al lui tata-nașu Soare, Săndel și Neculai Serea, Costel, Ionel și, nici nu se putea altfel, surioara lor, Dorina. Ieșeam în uliță luând în piept viscolul ce parcă se mai întețise, ghicind urmele lăsate în zăpadă de cetele de colindători ce ne-o luaseră înainte. Luam casele la rând. Ieșeau gospodinele cu nuci, în sitele de mălai, cu colaci sau cu gogoși. Până la moară eram deja înghețați, dar nu ne lăsam. Coteam pe șosea la moș Vapor unde știam, sigur, de la neațele anterioare, că ni se vor dărui pere. Pere din pomul din colțul gardului de la șosea pe care le păzea, la vremea datului în pârg ca pe niște nestemate. Intra ceata noastră, ieșea o alta, iar o alta era la vecini. Tot Mărtineștiul vuia de strigarea noastră. La nea Lica dascălu ne întâlneam cu Ozon și Culiță pe care-i înregimentam în ceata noastră. Mama Codina ne băga pe prispă, la adăpost, și, după ce ne curăța pe fiecare în parte cu mătura, de zăpadă, ne îndestula cu mâncare de prune la lojniță, peste care întindea bucățele de poala maicii domnului stropite cu miere. Ne lingeam pe degete, îi sărutam mâna și plecam mai departe. La mama Sofița, lumină în toată casa, lumină și-n curte. Nenea Vergelea, flăcău de frunte în sat își pusese în minte să se însoare tocmai acum, de Crăciun. Viitoarea mireasă, tanti Vasilica stătea moț pe perne, plângând. Nenea Vasile Caraman venit cu toate neamurile lui în pețit se ținea drept, argumentând sus și tare că fată ca a lui rar găsești. În polată, flăcăii, Traian Chiriac, Gică Bogzeanu, Mitică Zăgănescu, Lică Colac, Filică Ghinea, fratele lui, Ionel Manghir, Ionel Staicu se luptau, bărbătește, cu o găleată cu vin și cu doi metri pătrați de șuncă afumată, acompaniați de Irina și Benone dintr-un picup nou-nouț.
Până la popa Zisu, ne mai întâlneam cu ceata lui Doru Matei care-l târa după el pe Georgel, frățiorul mai mic, înfofolit într-o bundă de-a bunicăsului, moș Alisandru. Pe domn` Aurel îl cam ocoleam, ne era frică de matematica ce nu voia să se lipească de noi, dar Laurențiu ne deschidea poarta cu inima deschisă. Ne încălzeam, de-atâta urat ni se dezghețase sângele din noi, dar, la picioare eram înghețați lemn. Tropăiam precum caii lui nea Onu pe asfalt, dar nu ne lăsam. Coteam pe ulița de la plop, unde pe prispă la moș Nică Filote colinda ceata bătrânilor, în care i-am recunoscut pe bunicu Stoian Stănilă, moș Alisandru Matei, moș Petrache Matei, moș Irimița, moș Șerban Gheorghiță, moș Petrea Albu. Țineau sfat, depănând povești pe care aș fi vrut să le bag în traistă și să-i leg baierele. Dădeam apoi, cotul la noi pe uliță. La poartă la nea Stan Neamțu așteptam să iasă ceata flăcăilor cu matricolă de liceu sau cu școală de meserii: nenea Mitică, Emil Albu, Costică Caparoi, Fedea, Mitică Grimbir, Adrian Bondrea, Sandu Mircea, Nelu a lu nea Dică, Ionel Leleli, Mitu și Mihai ai lui nea Alexandru Cioagă, Titi al lu nea Tutu, Mitică Zăgănescu. Luxia lu` Neamțu, elevă de liceu, colega lor îi servea pe băieți cu un pahar cu vin sub privirile bănuitoare ale lui nea Stan.
Într-un târziu ajungeam și acasă. Frânți. Lac de apă, aruncam căciulile și paltoanele de pe noi. Ne descălțam, punând ciorapii din lână și bocancii pe prichiciul sobei la uscat. Ne întindeam pe rogojină, la căldură, ușuram traistele și ne apucam de numărat. Atâtea nuci, atâtea mere, atâtea pere, atâția colaci. De la popa Zisu, tot 15 bani, la fel ca anul trecut.
Când să plecăm la culcare, sub fereastră, o ceată întârziată, sau, poate, mult mai hotărâtă decât a noastră, spărgea liniștea nopții:
Bună dimineața, la Moș Ajuun,
La moș Ajun.
Și mâine cu bine la Moș Crăciuun,
La Moș Crăciun.
Am venit și noi odată,
La un an cu sănătate,
Maica Domnu` să ne-ajute
La covrigi și la nuci multe,
Ori ne daați, ori nu ne dați?
Neața...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu