CRĂNŢĂNITORI de AMBE SEXE: Artistul prunciei mele revoluționare…

Traian SOCEA

Colaboratorilor Foii noastre se alătură, iată, și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatură. Vorbesc de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de Ioan Popei și alții.

Cei 3, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor, canoanele impuse de propagandă și logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și viață civilă, cu un curaj care multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii comuniști. Erau și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești.

Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea generate de imponderabilitaea tinereții, asociată inimitabilelor noastre concerte bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării liniștii publice…

Vali avea o ureche muzicală de invidiat. Numai una. Ghiersul său, de neîngînat, dar inspirator. De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, slobozea imnuri duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”.

Solfegiul ăsta îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea publică, din cartierul Precista. Pe unii îi invitam cucernici și nevinovați în casă, la o cană cu vin și la o recitare poetică.

Puțini au răspuns invitației noastre, însă celor mai mulți sectoriști, la ordinal ofițerilor de serviciu, le întorceam noi vizita, în odăile lor sinistre, capitonate cu gratii milostive. De la aceeași tribună, de la etajul 3, Vali Trifan glumea șăgalnic cu milițienii. Bunăoară, aruncîndu-le în cașchete mașina de scris portabilă primită de la un unchi din Germania, mașină ale cărei caractere de literă trebuiau - așa grăia legea - amprentate de milițieni. Miliție care deja fu anunțată de cei de la Poștă, cum că un colet cu o mașină de scris portabilă a venit din RFG pentru cetățeanul Trifan. În România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o asemenea sculă.

Ei bine, acestora li s-ar fi alăturat și civilul Vali Trifan, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător. Întîmplări de ăst fel au fost multe, de parcă ni le programa cineva, anume să intrăm noi în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri. Iar eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și alte tamponări, și-n alte registre, care nu mi-au băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș fi avut. Consecințe au fost, însă nu m-au ucis, s-au acumulat tiptil pînă în 22 decembrie 1989, cînd redactorul șef m-a recoltat din tipografie și m-a înfățișat conducerii PCR Neamț. Îi urmam, la ora 10 și ceva, scriitorului Adrian Alui Gheorghe. Nici maestrului gura nu-i tăcea, însă Adrian nu bea. Nu mai bea demult. Prin urmare, n-avea nici o scuză. Eu, da, pentru că, unii chiar știți, cîte nu clămpănește omul la beție… Norocul nostru a fost că Ceaușescu a fugit cu elicopterul. Eu am trăit momentul în fața telecolor-tvului din biroul redactorului șef, în care mă cărase, pe sus, minunatul coleg Dumitru Croitoru. Prin urmare, scăpasem. (Cum m-au procesat informaticienii, e o altă poveste, pe care vă voi spune acuși-acuși).

Vali Trifan a fost de-o efeverscență aparte. Mi-a fost colaborator la ”Evenimentul 168 de ore”, prima gazetă particulară, săptămînală, din Piatra Neamț, care, după vreo 2 ani, a fost ucisă tot de informaticieni (regrupați foarte curînd, după ”Revoluție”).

Vali a publicat mai cu seamă CARICATURĂ (vă voi arăta, din arhiva personală). Entuziasmul său, însă, s-a diluat progresiv, în puțini ani după 1989. A fost primul dintre noi care a deslușit caricatura vremurilor noi. A plecat de-acasă. Mai întîi în Germania, după care a ajuns în Belgia. De douăzeci și ceva de ani, laolaltă cu familia, locuiește în Bruxelles. Muncește și pictează, desenează și comite expoziții. E-un artist. Ca el, dar nu neapărat, România are mulți în Lume. În Lume, pentru că, ACASĂ, teritoriul este înstăpînit de capitaliștii de azi, comuniștii de ieri.