E ger, e al dracu” de ger...

Vergil MATEI

 Cu vorbele astea am debutat eu în lumea gazetarilor. În iarna lui 1975, pe vremea asta, numai că pe-atunci viscolea de nu zăream la doi pași, mă aflam, ehei!, pe malul Dunării, între Giurgeni și pușcăria de la Vlădeni, la plantat de stâlpi. Nu orice fel de stâlpi, ci din aceia de traversare ce susțineau o rețea de electricitate de 400 kilovolți, de pe un mal pe altul al fluviului, înalți de peste 70 de metri.

Eram cazați în niște cușete din tablă, pe un ponton-dormitor în care, la două minute după ce se oprea caldarina, tremuram precum câinii la injecție.
În cușeta vecină, doi tinerei, ceva mai scuturați decât noi, ne cam priveau de sus: ei fumau americănești, noi „Carpați”, bucătarul le aducea mâncarea la pat, noi eram „seria a treia” la cambuză, ei beau Borviz, noi Șaru-Dornei, noi ne băgam și scoteam, ei vorbeau despre Tudor Vornicu și Emanuel Valeriu, ei beau Johny Walker, noi „ochii lui Dobrin”, ei cu trenciuri, noi cu pufoaice, noi la muncă, în ger și zloată, ei nu părăseau incinta. 

Ca să aflu că erau doi gazetari, unul o făcea și pe operatorul, de la televiziune, trimiși să surprindă momentul înălțării stâlpului.

Nu mai ningea, dar era un ger de-ți congela și vorba din gură. În ziua cu pricina, ne vedeam de treabă, pe când ei, săracii, pe lângă noi, stane de gheață. I-am dotat cu pantaloni groși și pufoaice și i-am încălzit cu câte două degete dintr-o sticlă cu matrafox. I-am zgândărit puțin: făceau un reportaj pentru o emisiune economică, „Săptămâna” se numea, de v-aduceți aminte. Instalat pe o movilă, operatorul își vedea de treaba lui. Celălalt se plimba la baza stâlpului, notându-și într-un carnețel mai știu eu ce. Când a ajuns la mine, m-a întrebat ce-mi doresc să fac după terminarea operațiunii. „Ce să fac, să ajung, naibii, mai repede la București, și să merg la școală, la seral la „Șincai”, să prind teza la matematică”. Hopa, și-a schimbat atitudinea tovarășul reporter! Își găsise „eroul” în persoana mea. Mă instrui cum să vorbesc despre ce înseamnă traversarea asta pentru sistemul energetic național, despre tinerețe, muncă, răspundere și despre toate cele. Zis și făcut: operatorul mă binoclă, porni mașinăria, mă pornii și eu: ”E ger, e al dracu` de ger...”. 

Ce să vezi?: peste două săptămâni, vinerea la ora opt seara, prima secvență din reportaj începea cu mine, nespălat, cu o pufoaică trențuită, parcă eram prins de pe gârlă, vorbind despre evenimentul cu pricina! Redactorul nu mi-a tăiat nici o boabă! Mamă, ce m-am mai lăudat cu chestia asta!

Întâmplarea asta mi-a prins bine, zic eu, fiindcă, peste câțiva ani, după ce mă stabilisem în Brăila, am fost premiat (400 lei!), la un concurs literar inițiat de ziarul județean, cu un reportaj de la „fața locului”, despre stâlpul de la Giurgeni, publicat în „Analele Brăilei”. A doua zi am primit adeverință de colaborator permanent al ziarului. Până să ajung la facultate (am așteptat să plece mai întâi Sorin Bălan!), am avut ce învăța de la crema gazetăriei brăilene: Valerică Stoiu, Corneliu Ifrim, Constantin Turtoi, Vasile Rusescu, Rodica Oană. M-am amestecat, apoi, printre frații noștri tipografi: Maraloiu, Sarcoșel, Enache, Giuglea, nea Vladimir, Niță, Barbu, Andoni. Stimă și respect! Prețuire!

Examenul de admitere a început pe 7 iunie 1981. În camera de hotel unde am fost cazat, am dat peste încă trei candidați: Marian Mușat de la Galați, Eugeniu Ciolan de la Curtea de Argeș și Lili Trifu de la Vaslui. Rezultatul l-am aflat tocmai pe 4 septembrie când, deja unii dintre colegii mei de muncă de la termocentrală, unde lucram în „foc continuu” ca electrician principal la camera de comandă, începuseră să facă mișto de mine. Tuspatru am reușit! Tuspatru am fost repartizați în aceeași cameră! Tuspatru am nimerit în aceeași grupă! Niciunul dintre noi nu fuma!. Nu degeaba am fost cunoscuți în facultate drept „Cei trei mușchetari”! Cei tuspatru ani petrecuți împreună cu Doamna desenelor animate,Viorica Bucur, îndrumătoare de grupă, cu Laci Nagy de la Tg. Mureș, cu bucureștenii Cornelia Ușurelu și Ioan David (fie-i țărâna ușoară!), cu Marius Ghibuș de la Reșița, cu Marin Dumitru de la Craiova, cu Orania Timuc de la Vaslui, cu Ileana-Nana Petrean de la Zalău și cu noi, „muschetarii”, sunt de neuitat.

Am fost un student de „pluton”, nu „mâna-ntâi”, precum Mircea Hamza, Rudy Kamla, Ioan David, Nana Petrean ori Ion Marin. Dar mă scoteam cu reportajele apărute în ziarele-școală pe care le editam. Constantin Amariței ori scriitorul Alexandru Brad, apreciați gazetari-dascăli, vă pot confirma. 

Întâmplări „extra”? Cu duiumul! Una, de pomină: Eugen Ciolan, artistul-foto-reporter, se insinuase cu o fotografie cât un perete la o expoziție cu alonjă internațională, organizată de sindicatul presă-edituri la care și noi eram arondați. Se zvonea că Eugen al nostru ar urma să ia un premiu de debut și să meargă la Amsterdam. Ce ne trece nouă, mușchetarilor, prin cap? Cum până la bursă mai erau câteva zile, iar prin buzunarele noastre fluiera vântul, hai să i-o facem: am cumpărat un plic ministerial, ne-am așezat la mașina de scris și am început: „Studentului Eugeniu Ciolan. Juriul expoziției la care ați participat cu lucrarea ”Rod bogat” a decis să vă acorde premiul de debut, în sumă de 5000 lei sau, la alegere, o motoretă „Mobra”. Totodată, suntem onorați să vă anunțăm că veți participa la Expoziția internațională Interpress-foto de la Amsterdam, ce va avea loc pe data de 17 ianuarie. Puteți intra în posesia premiului de la sindicatul nostru, casieria „Centrul 1”.

Am lipit plicul, l-am strecurat pe masa doamnei secretare, responsabilă cu corespondența, apoi ne-am bulucit la „Dactilo”, unde dădeam examen cu nea Viorelo Brezeanu. Apare Eugen cu plicul fluturând, cerând să se facă liniște: „Fraților, am ieșit din sărăcie, ia ascultați!”. Țăcănitul mașinilor de scris și al telexurilor a amuțit. Doar Mircea Hamza, mucalit ca-ntotdeauna se repezi la el: ”Eugene, știi că te-am împrumutat cu trei sute”. „Gata, Mircică, cinci îți dau, și-o bere la „Brădet”, plusă Eugen. „Genule, dar pe 17 avem examen la „Mișcare” cu Lemneanu, îl atenționă Laci Nagy, să văd cum te miști”. „Păi, ce, e vreo problemă?”. Orania Timuc, și ea de-colo: „Ia, măi, dă sî șitesc șî io. Șe-i cu ștampila aiasta? Leitî cu șeea di la „Șentrul 1”, di la „Nufîru” di la poartâ”.

Eugen:„Virgile, Mariane, Trilule, mi-ați făcut-o!”.

Noi deja asaltasem liftul!