CRĂNŢĂNITORI de AMBE SEXE: Redivivus “Sărbătoarea stînii”,

La Sfîntul Petru, la Balta Roşie - muntele Gorganu’

Traian SOCEA

Eu şi impetuoasa Mariana Cazacu

Nu ştiu alţii cum mai sînt, dar eu mai-mereu îmi amintesc de evenimentele ce-au marcat viaţa comunităţii natale; la care am fost părtaş mai mult sau mai puţin, şi pe care le-am trăit cu un entuziasm ce şi astăzi reverberează în propria-mi fiinţă. De bună seamă, aş putea încerca o anume cronologie a întîmplărilor care i-au însufleţit pe contemporanii – consăteni ai mei, în înţelesul cel mai nobil. Adică, altruism, comunicare, solidaritate, generozitate, participare, implicare – însuşiri proprii fiinţei umane, care, laolaltă, înseamnă caracter, cred eu...

Vreo cîteva zile în urmă, “la una mică”, zăbovesc cu strănepotul Mihăiţă Panainte( eu fiind văr, după mama, cu bunicul său – Costică Tărcăuanu, Dumnezeu să-i ierte pe amîndoi!), la bar, “La Adriana”( strănepoată, şi ea!).

Fireşte, cu un artist ca Mihăiţă, vorbim despre unele-altele-alese, neuitînd să-l felicit pentru dedicarea sa în slujba comunităţii noastre. Mihăiţă este un OM, pilduitor pentru conduita sa; şi acasă, şi în societate.

Ei bine, între cele reamintite, de căpătîi e “Sărbătoarea stînii pastorale”. În fapt, e vorba de serbarea pe care, în fiecare an, din 2005 pînă-n 2011, Adrian Socea( care mi-e neam mai îndepărtat, pe ramificaţie daco-romană!...) şi părintele Gheorghe Nistoreanu – parohul Bisericii din satul Piatra Şoimului, o organizau pe muntele Gorganu, în apropierea Cetăţii dacice Horodiştea( unde au săpat şi celebrii arheologi Constantin Mătasă- întemeitorul Muzeului de Istorie al judeţului Neamţ - şi, respectiv, academicianul Radu Vulpe, în perioada interbelică!)…

Sigur, n-am fost invitat la prima ediţie!.. Auzisem, însă, că cea sărbătoare ar putea avea proporţii de eveniment. Pentru consăteni, fireşte. Abia cînd Adrian Socea şi-a reprezentat “înemurirea noastră daco-romană”, am fost onorat cu invitaţia de a participa şi eu. Drept care, revista Calu Iapa este, în anumite proporţii, mărturie.

O, tempora…

Revenind, prieteni, Mihăiţă a-nceput a grăi în felul său, inconfundabil!... Grăia pe unda inimii mele. Cu osebire, evocînd momentele „Sărbătorii stînei pastorale”, ca eveniment referenţial pentru tradiţia locală, pentru reverberaţia omeniei locurilor noastre natale. Mă veţi crede că de Sf. Petru, la Gorganu, veneau, cu sutele, oameni ai locului şi invitaţi de prin multe localităţi învecinate, inclusiv notabilităţi judeţene, ca să nu mai pomenesc de prezenţa lui Decebal Traian Remeş – în 2007, pe cînd era ministrul Agriculturii.. Cu toţii, entuziasmaţi de „procesiunea” funcţionării unei stîne compartimentată ecologic, cu apă trasă din munte, cu gresie, faianţă, cu încăperi sanepidice pe tot parcursul tehnologic: de la mulsul oilor pînă la făcutul caşului, urdei, jintiţei şi, evident, păstrarea lor în locurile cele mai adecvate.

Artiştii lui Milucă Oţel...

Stimaţi cititori, acolo, la stinghie de munte, la locul lor erau artiştii Ansamblului „Mioriţa” din satul Piatra Şoimului, condus de Milucă Oţel – în acele vremuri, şi viceprimar al comunei Piatra Şoimului, precum şi cei ai Ansamblului „Datina străbună”, fondat de pilduitorul preot Lucian Mocănaşu, parohul Bisericii din satul Neguleşti. Înaintea şi laolaltă cu omenirea părtaşă, artiştii noştri dăruiau oaspeţilor cîntec şi joc, de mult şi mulţi uitate.

Artiştii părintelui Lucian Mocănaşu...

Din păcate, parteneriatul: preot Gheorghe Nistoreanu – civil Adrian Socea a încetat în 2011. Pricinile, chiar dacă le-aş şti, tot genericul „Încurcate-s căile Domnului!” ar fi izbăvitor...

Prin urmare, mărturisesc că n-am putut crede că o asemenea sărbătoare nu va mai avea loc, pentru că, deşi financiar şi material era susţinută de cei doi protagonişti, într-un fel devenise un bun public!... Din păcate, s-a-ntîmplat, în pofida celor mai valoroase perspective pe care, credeam atunci, le oferă comunei noastre şi nu numai. Dovezi; destule!. Oferite ca aducere aminte, iarăşi, de arhiva revistei Calu-Iapa.

De bună seamă, în amintirile multora stăruie trăirile încărcate de efervescenţa evenimentelor, desfăşurate parcă după un parcurs ritualic, în care intreferau rostirile unice, inconfundabile adesea, ale participanţilor, referindu-mă, fireşte, la elevi şi tineri, la oameni în floarea vîrstei şi, desigur, şi la cei de vîrsta a treia. Marea majoritate a lor îmbrăcînd straie populare, în semn de indubitabil respect şi recunoştinţă pentru memoria şi înaintaşii locurilor, pentru cei care s-au întrebuinţat ca suflarea satului să vadă, dar şi să exprime, crîmpeie ale teazaurului cultural-istoric local, fiecare aproape reprezentîndu-şi însemnătatea Cetăţii Horodiştea, în perimetrul căreia avea loc manifestarea, chiar de Sf. Petru şi Pavel.

Rapsozii fraţii, Giţă şi Simion Drăguşanu

Am avut bucuria să admir costume populare mai vechi de 100 de ani, scoase din lăzile de zestre ale bunicilor şi străbunicilor, anume pentru această sărbătoare a oieritului. Am ascultat bătrîni, precum fraţii Simion şi Ghiţă Drăguşanu, cîntînd fără seamăn doine şi alte melodii doar de ei neuitate. M-au marcat artiştii de la Neguleşti ai părintelui Mocănaşu, cotropiţi unanim de vraja sărbătorii, care-i fermeca pe toţi participanţii, indiferent de unde vor fi venit. La fel, artiştii lui Milucă Oţel, dăruind momente de înălţare sufletească, pe care le poţi avea doar în acest amfiteatru al veşniciei.

Vasile Ostahie, bucătarul geto-dac...

Să vă amintesc de verii mei, Costică şi Vasile Ostahie – Bolahan, neîntrecuţi ştiutori de poveşti, mărturisite de părinţi şi bunici, despre plutărit şi păstorit, despre strămoşi care-au propăşit comunitatea noastră. Să vă reamintesc că cei doi Bolahani sînt maiştri bucătari neîntrecuţi. Că, bunăoară, ministrul Remeş şi-a făcut cruce şi a rostit Tatăl Nostru mîncînd tocăniţă de berbec şi mămăliguţă meşterite de cei doi în ceaunoaie ca de pe vremea dacilor. Că jintiţa aburindă, aşezată tainic în castroane parcă medievale; şi caşul frămîntat, străjuit în străchini de boţuri de mămăligă aurie, dezmierdate gingaş de razele soarelui din vîrful amiezii, că şi caşul cel dulce, închegat din laptele proaspăt muls şi descîntat de brînzarul stînii, toate erau bucatele pe care scria, cu slovă divină: binecuvîntare, binemeritare, dragoste, bucurie, neţărmurită iubire de semeni.

Toate erau dăruite ca într-un fel de procesiune tuturor, de la copilaş la vîrstnic, cu toţii bucurîndu-se inimitabil, laolaltă mulţumindu-I şi lăudîndu-L pe Domnul pentru învrednicirea gazdelor de a săvîrşi cuminecătură.

“Va fi iarăşi ce-a fost, şi mai mult decît atît!”…

Ei bine, în aceste zile, parcă premonitoriu evocărilor cu Mihăiţă Panainte, aflu că Adrian Socea va organiza din nou, începînd cu acest an - 2017, tot de Sf, Petru, „Sărbătoarea stînii, la Piatra Şoimului”.

Locul se cheamă Balta Roşie, la doar cîteva sute de metri de unde se desfăşura odinioară, adică de locul pe care a rămas unic stăpîn de stînă preotul Nistoreanu, adică perimetrul în care s-a petrecut prima serie a Stînii pastorale. La Balta Roşie, acolo unde Ghiţă Alui Tica, tatăl Maricicăi, energica soţie a lui Adrian, a avut, parcă din vremuri imemoriale, stînă. Acolo, Adrian, Maricica şi flăcăii lor, vrednicii Arnold şi Marian, şi-au întemeiat o nouă fermă, cu sute de oi, cu zeci de capre şi vite, dintre cele mai bune rase.

Doamnelor şi domnilor, e de închipuit că reluarea Sărbătorii stînii, pe care ne-am dorit-o profund tradiţională, este dedicată comunităţii. Oamenilor în vîrstă, dar mai ales tinerilor, care să valorizeze limpede meşteşugurile, datinile şi obiceiurile străbunilor acestor meleaguri şi care să le ducă mai departe, ca pe o datorie curată şi sfîntă, transmisă de prea bunii noştri înaintaşi.

Aşadar, de pe acum, Maricica şi Adrian, Marian şi Arnold Socea, din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, vă cheamă să le fiţi părtaşi la „Sărbătoarea stînii”, eveniment pe care-l dedică întregii comunităţi şi nu numai, eveniment care să continue tradiţia înfiripată în 2005, dar întreruptă în 2011.

La Balta Roşie, la ferma dezvoltată de cei 4 Soceni, în semn de recunoştinţă faţă de înaintaşii lor, ca un dar oferit comunităţii, ca prinos al binemeritării!...